Cupa Romaniei la Minifotbal

Postat in: Fotbal de: keanu

Minifotbalul românesc se pregătește de sărbătoare, așa cum se întâmplă de 5 ani încoace în România. La capătul unui an competitional în care peste 25.000 de jucători legitimați la peste 1.000 de echipe care activează în acest moment în 36 de campionate de pe tot cuprinsul țării și-au disputat cupa și campionatul competițiilor locale, câștigătoarele calificându-se pentru fazele naționale de la Sibiu și de la Timisoara. Astfel, în perioada 23-26 iunie, Federația de Minifotbal din România va organiza la Sibiu cea de-a II-a ediție a Cupei României la Minifotbal, iar în perioada 30 iunie-3 iulie, cel mai important eveniment al minifotbalului românesc, Turneul Național de Minifotbal, ediția a V-a, va fi găzduit de Timișoara.

 

Organizată sub egida Federației de Minifotbal din România, Cupa României la Minifotbal va debuta vineri dimineața la Sibiu cu faza grupelor, urmând ca după disputarea fazelor eliminatorii, duminică seara să aibă loc, într-un cadru festiv, finala care va decide marea câștigătoare. Deținătoarea trofeului este echipa Cipricom din Zalău, formație care reprezintă unul dintre cele mai puternice centre ale minifotbalului din țara noastră. Articol complet…

    Cursa pe kartodromul Ayrton Senna in cadrul Cupei Guará 2011

    Postat in: General de: otto

    Articol complet…

      UPDATE: Imagini de la sarbatoarea echipei de baschet U Mobitelco dupa victorie

      Postat in: Baschet de: cristeas

      Articol complet…

        Stiri: Se stebilesc castigatoarele Campionatelor si ale Cupelor!

        Postat in: Fotbal de: keanu

        Olympique Marseille, este din nou campioană în Franţa după 18 ani! Inter Milano a cucerit Cupa Italiei! Şahtior Doneţk este campioana Ucrainei, pentru a patra oara in ultimii 6 ani, de fiecare data cu Mircea Lucescu pe bancă. În Spania, campioana se va decide între Barcelona şi Real Madrid în ultimele 2 etape. Diferenţa fiind de cate 1 punct între cele 2 combatante.

        Articol complet…

          Helmut Duckadam: prezinta din nou trofeul Champions League

          Postat in: Fotbal de: admin

          Articol complet…

            Rezultatele week-end-ului

            Postat in: Baschet, Box, Fotbal, Handbal de: keanu

            Baschet – Cupa Romaniei – Finala: CSU Asesoft - CS Otopeni 96 – 63

            Handbal – semifinalele Ligii Campionilor – prima mansa: Oltchim – Viborg 28-34

            Fotbal – Liga I – Etapa 24

            2-2 CFR Cluj – Gloria Bistriţa
            1-1 Steaua – Farul
            1-1 Urziceni – Rapid
            1-0 Pandurii – Gaz Metan
            1-0 FC Timişoara – Universitatea Craiova
            4-1 Dinamo – Vaslui
            3-2 Oţelul – Poli Iaşi
            1-1 FC Argeş – CS Otopeni
            4-0 FC Braşov – Gloria Buzău

            Alte rezultate:

            Echipa de tineret la handbal a României s-a calificat la CE de handbal – FELICITARI

              Rezultate Cupa UEFA

              Postat in: Fotbal de: admin

              uefa

              Joi, 9 aprilie, s-au disputat sferturile Cupei Uefa, rezultatele fiind urmatoarele:

              Shahtior – Marseille 2-0

              Hamburg – Manchester City 3-1

              PSG – Dinamo Kiev 0-0

              Bremen – Udinese 3-1

              Returul se va disputa in data de 16 aprilie. Aceasta este ultima editie a Cupei UEFA. De anul viitor va incepe Europe League, o competitie cu premii mai mari si care se doreste sa fie o competitoare de succes a Champions League!

              sursa foto: uefa.com

                Handbal la maxim

                Postat in: Handbal de: admin

                media_300367936

                Luam cu asalt Europa la handbal in weekend! Sambata vicecampioana Romaniei la handbal se lupta pentru un loc in Finala Cupei EHF cu formatia spaniola S.D. Itxako! Duminica, fetele de la Oltchim, prima echipa din Romania calificata in semifinalele Ligii Campionilor da asaltul pentru finala cu Viborg.

                Articol complet…